Despre TINE
Această pagină este despre tine. Ca și întreaga mea activitate. Tu ești centrul meu de interes și tot ce se întâmplă aici sau la cabinet este despre tine.
Fie că ai nevoie de sprijin pentru a trece peste o perioadă mai dificilă, fie că te confrunți cu dependența, depresia, atacuri de panică, insomnie, anxietate, fobie, fie că simți că ai un potențial pe care nu îl poți accesa, că ai dorința de a deveni mai bun sau doar nevoia să te asculte cineva, la toate găsești soluția aici împreună cu mine.
Despre mine
Sunt zeci de psihoterapeuți în Brașov. De ce ai veni la mine? Pentru relația profund umană și vindecătoare care se poate naște între noi sub egida abordării integrative a lui Richard Erskine.
Eu? Doar un om care a învățat cum să-i ajute pe alții să-și găsească drumul, să iasă din umbră, să devină mai buni. Am învățat aceasta la Asociația de Terapie Integrativă Richard Erskine sub îndrumarea unor oameni care își merită titlul de mentori.