Pentru majoritatea dintre noi termenul de bullying este asociat cu intimidarea unui copil de către colegi sau grupul de camarazi de joacă. Realitatea este că pentru mulți copii acest fenomen începe încă dinainte de a intra în contact cu grădinița sau școala, începe chiar în propriile familii. Insultele și umilirea copilului acasă vor perpetua acest comportament și în cadrul social, transformând copilul fie în victimă a bullying-ului, fie în agresor.
În cadrul familiei există mai multe forme de bullying care trebuie luate în considerare.
Poate cea mai comună, dar și cea mai ignorată formă este bullying-ul din partea fraților sau surorilor.
Dacă în cadrul școlii insultele, batjocura, jignirile și agresivitatea fizică între copii nu sunt acceptate, în cadrul familiei acestea sunt de multe ori trecute cu vederea și catalogate drept ‘hârjoneli’ între copii. Cauzate de gelozie, rivalitate sau căutarea atenției, astfel de comportamente pot avea efecte pe termen lung asupra copilului care cade victimă lor.
Ce pot face părinții în astfel de cazuri? Primul pas este acordarea atenției fiecărei interacțiuni între frați și discutarea cât mai deschisă a impactului pe care o acțiune ce poate fi invazivă o are asupra celor implicați. Copiii sunt individualități și aceeași vorbă sau gest poate avea efecte diferite asupra unuia sau altuia. Este important ca ei să fie încurajați să exprime ceea ce simt în situația respectivă și să se simtă suficient de securizați pentru a protesta față de vorbele sau acțiunile care îi rănesc. Copilul agresor trebuie asigurat că emoția care a stat în spatele gestului său (poate furia, invidia) este total acceptată, însă comportamentul nu (jignirea sau lovirea fratelui) și că există alte modalități în care își poate exprima acea emoție.
Bullying-ul din partea părinților este mai frecvent decât ne așteptăm. Linia de demarcație dintre disciplinare și abuzul asupra copiilor este uneori foarte subțire. Ventilarea asupra copiilor a emoțiilor negative acumulate la serviciu sau în alte relații este foarte frecventă. Tonul răstit al șefului, jignirea din partea partenerului sau colegului sunt uneori transpuse în mod automat în relația cu propriul copil. Ce pot face părinții pentru a evita un astfel de mecanism? Acceptarea propriilor emoții negative, împărtășirea acestora cu copiii și crearea unui cadru de siguranță în care copilul să se poată exprima dacă a fost rănit, știind că nu vor fi urmări negative.
Tiparele de comportament învățate de părinți în propria lor copilărie în familia de proveniență unde ei înșiși au fost victime ale bullying-ului, sunt cel mai greu de spart. Cu toate acestea, printr-un proces continuu de autocunoaștere și dezvoltare personală și construirea unei relații cât mai deschise cu copilul, lanțul transmiterii acestora din generație în generație poate fi întrerupt. Acceptarea de către părinți că nu sunt atotputernici, atotștiutori și că au dreptul să greșească, duce la consolidarea relației cu copilul și creșterea sentimentului de securitate și acceptare pe care copiii ar trebui să-l simtă în cadrul familiei.